E o cameră întunecată şi rece. Singura lumină vine de la un şir de lumânări, aflate lângă unul din pereţii încăperii. Lumina aruncată de acestea lasă să se întrevadă faptul că în mijlocul încăperii se află o femeie. Mâinile ei strâng cu putere genunchi ei albi, ce se pot vedea prin dresurile ei negre, rupte. Părul lung şi negru i-a căzut peste faţă, scoţând la iveală un spate gol, superb. Absolut superb. Un spate care te face să te gândeşti că el ar trebui să se afle oriunde altundeva, însă nu aici. Nu în această încăpere în care nu îl vede decât El, sau doar cei cărora le permite El să îl vadă. Nu, un astfel de spate ar trebui purtat cu mândrie prin lume, posesoarea lui ar trebui să fie mereu cu zâmbetul pe buze, primind admiraţia tuturor şi bucurându-se de lumina soarelui.
Şi totuşi, ea se află acum în această încăpere, o încăpere mai groaznică decât şi-ar fi putut închipui în orice coşmar. Şi toate acestea o făceau să plângă, făceau ca din ochii ei să curgă şiroaie de lacrimi. Te-ai fi gândit că acestea ar fi trebuit să înceteze după atâta timp, însă ele continuau să curgă fără oprire din ochii ei albaştri. De fapt nici nu ştia de cât tip se afla aici, tot ce ştia era că vroia să plece, să dispară. Decât aici, ar fi preferat să moară.
Zgomotul unei uşi ce scârţâie o făcu să tresară. Ştia că e El, iar acest gând o îngrozea atât de mult, încât începu să tremure, fără însă a-şi ridica privirea din podea. Dorea să mai spere câteva secunde, până el ajungea la ea. Câteva secunde... Apoi simţi brusc o mână înfigându-se în părul ei. El o ridică cu faţa spre el, obligând-o să privească în ochii lui. Era atât de frumoasă... acesta era singurul lucru pentru care era vinovată. Ochi ei superbi, mari şi albaştri dădeau feţei ei un aspect de persoană venită din altă lume, iar corpul ei era perfect. Oh, cât regreta acum aceste lucruri... Din ochii ei începură să curgă lacrimi şi mai multe decât până acum, în timp ce buzele ei se chinuiau să pronunţe cuvinte. "Te rog, lasă-mă, te rog!" Era tot ce putea spune. El însă începu să râdă. "Curând", vorbi el, "toată durerea ta va înceta. Însă încă mai vreau să mă joc cu noua mea jucărie. Ridică-te!", îi mai porunci El.
Fata se supuse, căci ştia că dacă nu o face va fi mai rău, mult mai rău. "Vino cu mine!", mai adăugă el cu mâna încă în părul ei. Merse după el până ce ajunseră în apropierea lumânărilor, astfel încât corpul ei se putea vedea mult mai bine. Purta nişte dresuri rupte, negre şi o pereche de bichinii, iar de la mijloc în sus era goală. El îi dădu părul la o parte, lăsând să se vadă sânii ei rotunzi. "Dezbracă-te!", mai zise El. "Complet!". Apoi dispăru în întuneric, lăsând-o pe fată să îi execute ordinele. Supunerea pe care aceasta o afişa, dar şi urmele care acum se puteau vedea destul de clar pe spatele, dar mai ales pe sânii ei, arătau clar că deja învăţase ce înseamnă să nu îi fie ascultătoare. Şi chiar dacă îi era frică, ştia că dacă nu s-ar supune, orice ar trebui să i se întâmple va fi de zece ori mai rău. Aşa că, în momentul în care El se întoarse cu câteva obiecte în mână, ea îl aştepta complet goală.
"Vei fi a mea,", îi spuse el, "dar mai întâi vreau să fiu sigură că îmi vei fi complet ascultătoare. Întoarce-te şi lipeşte-te cu corpul de perete!", mai spuse El. Fata făcu ceea îi spuse, iar în momentul în care simţi prima lovitură de bici pe spatele ei, din gura ei plecă un ţipăt.
Acest ţipăt, fu, de fapt, şi lucrul care o trezii din somn. Cu ochii încă în lacrimi privi patul ei, bărbatul de lângă ea, şi se cuibări cât mai aproape de el, sperând să facă uitate efectele coşmarului. Acelaşi coşmar pe care îl visa de trei nopţi la rând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu