Deziluzie

Stau si il astept aici, in acest in care nu exista caldura. Aici, unde nu exista nici fericire, nici rasete, nici vreo alta prezenta omeneasca care sa-mi aline durerea. Aici, unde sunt doar eu, cu frigul ce ma inconjoara si unde el nu va venii niciodata sa ma vada. Stau in acest loc blestemat in care nu pot simti nicio imbratisare, cu atat mai mult pe a lui, dupa care tanjesc, parca de secole. Aici sunt singura. Aici totul e rece ca ghiata, iar acest frig imi patrunde adanc in suflet si face ca aceasta singuratate sa fie si mai apasatoare, si mai grea. As vrea sa-l simt aproape. As vrea sa-l simt iar si iar patrunzand adanc in mine, inserand caldura in toate madularele corpului meu, facandu-ma sa tremur sub imbratisarile lui, de parca lumea din jurul meu a disparut, iar tot ce conteaza suntem noi. Noi doi, uniti intr-un moment perfect, intr-un moment de bucurie deplina, intr-un moment in care nu exista altceva decat fericire, placere, satisfactie si senzatia ca, pentru cateva secunde, totul e perfect, apoi, dorinta ca asta sa nu mai inceteze, dorinta ca viata mea sa fie atat de perfecta mereu si speranta ca ea poate fi. Dar aici nu e nici macar speranta. Aici, in acest loc uitat de soarta, deziluzile au luat locul placerii, iar fericirea a fost absorbita de frigul din jurul meu. Aici simt cuie de gheata strapungandu-mi adanc pielea, lasand sa curga sange proaspat, sange care nici macar nu este cald, si care ingheata la primul contact cu podeaua aceasta rece pe care zac goala asteptand ca el sa vina. Deziluzie... Moarte ce niciodata nu va veni pentru a-mi alina suferinta... Frig...